Cât a fost influențat riscul de sărăcie de avansul salariului minim în statele estice din UE

   În România ultimilor ani, mai multe voci din rândul patronatelor se plâng de creșterea într-un ritm accelerat a salariului minim pe economie. Există chiar și voci din mediul politic care înfierează cu mânie demnă de un capitalism de secol XIX creșterea lefii minime.

   Principalul partid de opoziție, PNL, și-a luat de curând un consilier pe probleme economice care promite reducerea salariului minim în speranța, probabil, că-l vor vota cei peste 140 de mii de patroni sau măcar partea dintre aceștia ce-și plătesc angajații cu salarii minime. E o „strategie win pe toată linia”, pentru că salariații cărora li se promite tăierea lefurilor sunt în jur de 1,5 milioane, iar cea mai mare parte dintre aceștia, ghici ce?, nu lucrează la stat, ci în mediul privat, adică fix pe domeniul de care se îngrijește, ce-i drept, doar la nivel declarativ, PNL-ul.

   Într-o țară în care ponderea populației aflate în risc de sărăcie depășea anul trecut 35% și unde peste 25% din angajații cu forme legale erau stipendiați cu salariul minim, a pune problema reducerii acestuia e ca și cum ai face scamatorii cu bricheta aprinsă lângă un butoi de benzină. Așa a făcut PDL-ul atunci când a tăiat salariile și a crescut TVA-ul, și s-a ars rău de tot în alegeri, iar resturile acestuia le vedem azi topite în PNL. Dacă o țin înainte cu prostia asta, vom vedea PNL-ul alături de PNȚCD. Dacă nu mai știți cine e PNȚCD-ul, atunci aflați că e un partid istoric, încuiat într-un seif a lui Pavelescu, pe care îl scoate din când în când la soare să nu-l mănânce moliile.Cine e Pavelescu? Exact.

   Cât a influențat creșterea salariului minim diminuarea sărăciei din statele ex-comuniste din UE?

   Am luat de la Eurostat datele evoluțiilor salariului minim și ale ratei riscului de sărăcie din statele ex-comuniste comunitare din 2005 până în 2017. De ce din 2005? Pentru că atunci încep datele riscului de sărăcie. De ce doar statele din est? Pentru că toate aceste state au un trecut oarecum similar și toate au reglementat salariul minim. În șase din statele UE nu este reglementat salariul minim (Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Suedia și Finlanda), iar în Germania e reglementat doar de trei ani.

   Mai trebuie precizat faptul că, în cele 11 state ex-comuniste din UE (vezi statele în tabelele din imaginile 1 și 2), seriile de date ale salariul minim și, mai ales, cele ale riscul de sărăcie încep din ani diferiți. Din acest motiv, calculele coeficienților de corelație, ce stabilesc legătura dintre cei doi indicatori, se suprapun pe datele aferente fiecărui stat (vezi tabelul din imaginea 1).

   Salariul minim brut lunar de la noi era în anul 2007 echivalent cu 124 euro, poziționându-ne  pe penultimul loc între cele 10 state ex-comuniste din UE ce aveau reglementat acest tip de salariu în acel an (datele Croației încep din 2008). Doar Bulgaria era în urma noastră, cu un salariu minim de 92 euro (vezi datele salariilor minime din imaginea 2). Am luat datele României din 2007, pentru că cele privind riscul de sărăcie încep tot din acest an.

   Anul trecut, eram tot pe penultimul loc între statele ex- comuniste, cu un salariu minim echivalent cu 319 euro, și tot Bulgaria era în spatele nostru (235 euro).

   Rata riscului de sărăcie era în 2007 (anul în care încep datele României) a doua ca mărime după cea a Bulgariei (47%, respectiv 60,7% din totalul populației). Această rată se calculează în funcție de un prag de sărăcie, prag ce diferă de la stat la stat în funcție de veniturile mediane ale populației. 

   Anul trecut, tot noi și vecinii bulgari se pare că stăteam cel mai prost în privința acestei rate (35,5%, respectiv 38,9% din populație). Chiar dacă datele celorlalte state ex-comuniste sunt incomplete pentru anul 2017, putem aprecia pe baza celor din 2016 că tot prost stăm.

   Ca să vedem dacă există o legătură între evoluția salariului minim și evoluția riscului de sărăcie, am calculat coeficientul de corelație Pearson, coeficient care ne arată dacă există o legătură între cele două variabile și ce fel de legătură există. Valoarea acestui coeficient e cuprinsă între -1 și 1, valorile negative semnificând o relație de sens contrar între variabile, adică dacă una crește cealaltă scade, iar valorile pozitive semnifică o relație directă, adică creșterea unei variabile determină creșterea celeilalte. Cu cât valorile sunt mai aproape de -1 și 1, cu atât sunt mai puternice.

   În urma calculelor a rezultat că, în 7 din cele 11 state ex-comuniste (România, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Letonia și Croația - vezi tabelul din imaginea) există o legătură puternică (mai mare de 0,75) și de sens contrar (semnul „-”), asta însemnând că avansul salariului minim determină o scădere a ratei riscului de sărăcie. 

   În Lituania a reieșit că relația dintre salarii și sărăcie e moderată (între 0,50 și 0,75) și de sens contrar (-). 

   În Ungaria a reieșit că relația e slabă (între 0,25 și 0,50) și de sens contrar (-).

   În Estonia a reieșit că relația e slabă (între 0,25 și 0,50) și pozitivă (+), adică creșterea salariului minim a determinat într-o mică măsură creșterea riscului de sărăcie. 

   În Slovenia, relația care a reieșit în urma calculelor a fost puternică (mai mare de 0,75) și pozitivă, adică creșterea salariului minim a determinat într-o mare măsură creșterea riscului de sărăcie (vezi tabelul din imaginea 1). 

   De ce există o relație pozitivă puternică între creșterea salariului minim și creșterea sărăciei în Slovenia?

   Explicația e dată de pragul de sărăcie relativă. Salariul minim net din această țară e foarte apropiat de nivelul pragului de sărăcie relativă (în jur de 600 euro în 2016). În momentul în care crește salariul minim, crește și numărul celor care intră sub pragul de sărăcie relativă, pentru că doar o mică proporție din salariați sunt plătiți cu salariul minim (6% din total), iar cei ce nu sunt salariați și au venituri apropiate de prag cad sub pragul de sărăcie. Astfel, rata riscului de sărăcie crește. 

   La noi și, probabil, în restul țărilor cu o relație puternică și de sens contrar, pragul de sărăcie e mult sub salariul minim net, dar ponderea salariaților plătiți cu salariul minim e mult mai mare (peste 25% în cazul României). Astfel, creșterea salariului minim determină o creștere a veniturilor celor situați sub acest prag, ducând și la o reducere a ratei riscului de sărăcie.

   Am calculat, de asemenea, și coeficientul de determinare, care ne arată cât din modificarea riscului de sărăcie se datorează modificării salariului minim (vezi tabelul din imaginea 1).

   80% din creșterea salariului minim din România se reflectă în scăderea ratei riscului de sărăcie. Asta reiese din calculul coeficientului de determinare (vezi tabelul din imaginea 1).

   Trebuie spus că, dacă ne ghidăm după datele Ministerului Muncii privind evoluția salariului minim din România și luăm pentru fiecare an cea mai mare valoare, atunci coeficientul de corelație Pearson e puțin mai mare, mai precis, de 0,91 față de 0,89, cât a rezultat din calculele pe baza datelor Eurostat. 

   Această diferență e dată de faptul că Eurostatul modifică doar de două ori pe an statistica salariului minim (la începutul semestrelor), în timp ce în România, între 2007 și 2017, au existat ani în care s-a modificat și de trei ori.

   Dintre statele în care se înregistrează o relație puternică și de sens contrar între salariul minim și rata riscului de sărăcie, cel mai mare coeficient de determinare se înregistrează în Croația, 94% din creșterea salariului minim influențând reducerea riscului de sărăcie.

   Datele statistice și coeficienții calculați ne arată că există în cele mai multe state o relație puternică între creșterea salariul minim și reducerea sărăciei, excepție făcând statele unde pragul de sărăcie și salariul minim sunt foarte apropiate.

   Toți demagogii ce susțin reducerea salariului minim într-un stat precum România pe motiv de competitivitate ar trebui să se înțeleagă că aceasta e calea spre o sărăcie competitivă și nicidecum izbăvirea de pauperitate.