În 126 din cei 159 de ani de la formarea statului român modern, ponderea populației rurale s-a situat peste pragul de 50% din totalul populației. Asta înseamnă că, aproape 80% din perioada 1859 - 2018, țăranii au fost majoritari în România.
Abia în anul 1985, populația rurală din România a atins pragul de 50% (vezi tabelul din imagine). Regimul comunist a reușit în decursul a câtorva decenii să diminueze populația rurală de la o pondere de 80%, cât era în perioada interbelică, la o pondere mai mică de 50%, în ultimii ani a lui Ceaușescu.
Urbanizarea din timpul regimului comunist a încercat să reducă decalajele de dezvoltare ce ne separau de celelalte state europene. Nu prea putem vorbi de o economie dezvoltată, atâta timp cât ponderea populației rurale se învârtea în perioada Vechiului Regat și a României Mari în jurul procentului de 80% (vezi tabelul din imagine), iar ponderea agriculturii în PIB oscila între 30% și 40% (accesează aici Cât contribuia agricultura, industria și serviciile la PIB în Vechiul Regat și România Mare).
Oricât s-ar strădui unii entuziaști să ne explice cât de bine așezată era economia în urmă cu un secol, mai ales în prezent când reportajele dedicate Centenarului abundă, realitatea e România Mare era o țară înapoiată, în care arealul urban cuprindea doar 20% din populație, iar din această pondere, doar jumătate îndeplinea condițiile propriu-zise de spațiu urban.
Datele studiului „Gross Domestic Product - National Income of Romania 1862 - 2010. Secular statistical series and methodological foundations”, realizat de Victor Axenciuc si George Georgescu ne arată cum a evoluat ponderea populației ocupate în agricultură din 1862 încoace. Trebuie făcută distincția între populația ocupată în agricultură și populația rurală, pentru că populația ocupată în sectorul agricol cuprinde doar populația matură, activă și ocupată (bătrânii și copii fiind excluși).
În ultimii 159 de ani, populația ocupată în agricultură a scăzut trepat de la o pondere de peste 44% din populația totală a Principatelor Unite, a Vechiului Regat și a României Mari, la ponderi mai mici de 20% la finalul regimului comunist și sub 10% la nivelul anului trecut (vezi tabelul din imagine).
Datele privind populația rurală și cea ocupată în agricultură ne arată o evoluție foarte lentă a urbanizării și gradului de depenență a economiei de sectorul agricol până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deși dureroasă, sistematizarea satelor în timpul regimului comunist a fost necesară, experiența anterioară arâtându-ne că România nu a avut o creștere accelerată a urbanului ca urmare a revoluției industriale. Noi n-am avut revoluție industrială în secolul XIX și nici măcar în prima jumătate a secolului XX. Dacă ne uităm pe datele statistice, ponderea industriei în PIB-ul Vechiului Regat era la jumătate din cea a agriculturii (vezi aici), iar în perioada României Mari, raportul dintre cele două sectoare nu s-a schimbat semnificativ.
Revoluția industrială de la noi a venit abia în anii `70 odată cu demararea industrializării de către Ceaușescu. Procesul de industrializare ar fi fost un succes dacă regimul înțelegea că e nevoie și de o deschidere spre economia de piață. Plata anticipată a datoriei publice în anii `80, datorie făcută inițial pentru a susține industrializarea, a privat fabricile de capitalul necesar actualizării tehnologiilor. Ne-am trezit astfel, la finalul anilor `80, cu o industrie rămasă în urmă cu cel puțin un deceniu în privința tehnologizării.
Odată cu demararea industrializării, ponderea populației rurale a scăzut semnificativ (de la 63,1% în 1970 la 54,2% în 1980 și 50% în 1985 - vezit tabelul din imagine), dar și ponderea populației ocupate în agricultură a înregistrat o scădere (de 24,2% în 1970 la 13,5% în 1985).
Finalul anilor `00 ne arată o ușoară creștere a ruralului față de finalul regimului comunist, dar și o creștere a populații ocupate în agricultură. Închiderea minelor și a marilor platforme industriale a dus la o inversare a sensului migratoriu, ruralul având câștig de cauză.
În ultimii ani, deși ponderea ruralului e în creștere față de anii `00, această creștere nu mai are drept cauză dezindustrializarea, ci extinderea zonelor rezidențiale dinspre urban spre localitațile limitrofe.
Cu 8,9% din populația ocupată în sectorul agriculturii, România era 2017 pe primul loc în UE în această privință, nicio altă țară neînregistrând o pondere atât de ridicată. Datele pentru anul trecu nu sunt încă publicate de INS-ul nostru. Suntem încă una dintre cele mai puțin urbanizate state comunitare, iar consecința acestui fapt se vede în productivitatea scăzută și condițiile de trai mult mai proaste decât în restul statelor comunitare.
Abia în anul 1985, populația rurală din România a atins pragul de 50% (vezi tabelul din imagine). Regimul comunist a reușit în decursul a câtorva decenii să diminueze populația rurală de la o pondere de 80%, cât era în perioada interbelică, la o pondere mai mică de 50%, în ultimii ani a lui Ceaușescu.
Urbanizarea din timpul regimului comunist a încercat să reducă decalajele de dezvoltare ce ne separau de celelalte state europene. Nu prea putem vorbi de o economie dezvoltată, atâta timp cât ponderea populației rurale se învârtea în perioada Vechiului Regat și a României Mari în jurul procentului de 80% (vezi tabelul din imagine), iar ponderea agriculturii în PIB oscila între 30% și 40% (accesează aici Cât contribuia agricultura, industria și serviciile la PIB în Vechiul Regat și România Mare).
Oricât s-ar strădui unii entuziaști să ne explice cât de bine așezată era economia în urmă cu un secol, mai ales în prezent când reportajele dedicate Centenarului abundă, realitatea e România Mare era o țară înapoiată, în care arealul urban cuprindea doar 20% din populație, iar din această pondere, doar jumătate îndeplinea condițiile propriu-zise de spațiu urban.
Datele studiului „Gross Domestic Product - National Income of Romania 1862 - 2010. Secular statistical series and methodological foundations”, realizat de Victor Axenciuc si George Georgescu ne arată cum a evoluat ponderea populației ocupate în agricultură din 1862 încoace. Trebuie făcută distincția între populația ocupată în agricultură și populația rurală, pentru că populația ocupată în sectorul agricol cuprinde doar populația matură, activă și ocupată (bătrânii și copii fiind excluși).
În ultimii 159 de ani, populația ocupată în agricultură a scăzut trepat de la o pondere de peste 44% din populația totală a Principatelor Unite, a Vechiului Regat și a României Mari, la ponderi mai mici de 20% la finalul regimului comunist și sub 10% la nivelul anului trecut (vezi tabelul din imagine).
Datele privind populația rurală și cea ocupată în agricultură ne arată o evoluție foarte lentă a urbanizării și gradului de depenență a economiei de sectorul agricol până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deși dureroasă, sistematizarea satelor în timpul regimului comunist a fost necesară, experiența anterioară arâtându-ne că România nu a avut o creștere accelerată a urbanului ca urmare a revoluției industriale. Noi n-am avut revoluție industrială în secolul XIX și nici măcar în prima jumătate a secolului XX. Dacă ne uităm pe datele statistice, ponderea industriei în PIB-ul Vechiului Regat era la jumătate din cea a agriculturii (vezi aici), iar în perioada României Mari, raportul dintre cele două sectoare nu s-a schimbat semnificativ.
Revoluția industrială de la noi a venit abia în anii `70 odată cu demararea industrializării de către Ceaușescu. Procesul de industrializare ar fi fost un succes dacă regimul înțelegea că e nevoie și de o deschidere spre economia de piață. Plata anticipată a datoriei publice în anii `80, datorie făcută inițial pentru a susține industrializarea, a privat fabricile de capitalul necesar actualizării tehnologiilor. Ne-am trezit astfel, la finalul anilor `80, cu o industrie rămasă în urmă cu cel puțin un deceniu în privința tehnologizării.
Odată cu demararea industrializării, ponderea populației rurale a scăzut semnificativ (de la 63,1% în 1970 la 54,2% în 1980 și 50% în 1985 - vezit tabelul din imagine), dar și ponderea populației ocupate în agricultură a înregistrat o scădere (de 24,2% în 1970 la 13,5% în 1985).
Finalul anilor `00 ne arată o ușoară creștere a ruralului față de finalul regimului comunist, dar și o creștere a populații ocupate în agricultură. Închiderea minelor și a marilor platforme industriale a dus la o inversare a sensului migratoriu, ruralul având câștig de cauză.
În ultimii ani, deși ponderea ruralului e în creștere față de anii `00, această creștere nu mai are drept cauză dezindustrializarea, ci extinderea zonelor rezidențiale dinspre urban spre localitațile limitrofe.
Cu 8,9% din populația ocupată în sectorul agriculturii, România era 2017 pe primul loc în UE în această privință, nicio altă țară neînregistrând o pondere atât de ridicată. Datele pentru anul trecu nu sunt încă publicate de INS-ul nostru. Suntem încă una dintre cele mai puțin urbanizate state comunitare, iar consecința acestui fapt se vede în productivitatea scăzută și condițiile de trai mult mai proaste decât în restul statelor comunitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu