Cât de bulversată a fost economia Principatelor Unite de reformele lui Cuza

   Tânărul stat rezultat ca urmare a unirii celor două principate române în 1859 sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza avea o economie mult rămasă în urmă față de țările occidentale.

   Cu 3,9 milioane de locuitori, noul stat avea un grad de urbanizare de doar 17% în 1859 (vezi tabelul din imagine). După unele considerații ale domnului Victor Axenciuc, gradul de urbanizare era de 10%, pentru că multe târguri trecute în categoria orașelor la recensământul din 1859 - 1860 aveau o funcție predominant agrară. 

   Oricum, gradul de urbanizare de la Unirea Principatelor până la Marea Unire și după n-a crescut semnificativ, situându-se la nivelul anului 1930 la 18%. Asta e marea problemă a României moderne și principala cauză a decalajelor dintre noi și țările vestice. Doar centrele urbane au putut coagula energiile necesare dezvoltării economice în epoca industrializării. Lumea predominant rurală era caracterizată de o economie a autoconsumului, incapabilă să genereze mari salturi în dezvoltarea economică. 
   Contrar ideii generale că în epoca modernă am atins ritmuri de dezvoltare ca și unele state occidentale, recuperând ceva din decalaje, datele statistice ne arată că, până în preajma Primului Război Mondial, dar și după, în perioada interbelică, ritmul de dezvoltare al României față de statele din vecinătate a fost mai redus (accesează datele aici și aici).

   Datele recensământului din 1859 - 1860 ne arată că în cele două principate existau circa 60 de mii de salariați (23 mii lucrători în industrie și ateliere meșteșugărești, 23 mii funcționari, 6 mii cadre didactice, și restul salariați în societățile de comerț, transporturi, etc.), asta însemnând circa 1,5% din totalul populației. Tot din datele aceluiași recensământ aflăm că gradul de alfabetizare era de 10%. Aceste date ne dau dimensiunea dezvoltării economico-sociale din cele două principate.

   Cum a evoluat economia Principatelor Unite pe timpul domniei lui Cuza?

   Datele preluate din lucrările domnului Victor Axenciuc „Evolutia economică a României. Cercetari statistico-istorice 1859 - 1947”, „Produsul Intern Brut al României 1862- 2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice” și „Formarea sistemului industrial modern în România” ne arată că în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866) a existat o perioadă de avans economic până în anii reformelor agrare și a secularizării averilor mănăstirești, iar în urma adoptării acestor reforme, economia preponderent agrară a fost dată peste cap, intrând pe o pantă descendentă. 

   Interesant e faptul că, deși în anii 1865 și 1866 PIB-ul național a scăzut (vezi graficele din imagine), veniturile la bugetul statului au crescut, pentru că, în urma secularizării averilor mănăstirești, statul a devenit proprietar pe o pătrime din teritoriul agricol al țării și pe multe prăvălii, acarete, vii, locuri de casă, toate acestea însemnând importante resurse financiare pentru buget.

   Primele date privind PIB-ul Principatelor Unite încep din anul 1862. În acel an, PIB-ul național era evaluat la 2,26 mld. $ la paritatea puterii de cumpărare din 2018 (PPC). 
   Cât înseamnă asta în banii de astăzi? Dacă ținem cont de paritățile de cumpărare, asta înseamnă un PIB național de 240 de ori mai mic decât cel estimat pentru anul 2021. 
   PIB-ul pe cap de locuitor estimat în anul 1862 din Principatele Unite  era era echivalent cu 562 $ PPC, adică de aproximativ 50 de ori mai mic decât cel estimat pentru anul 2021.
   În perioada 1862 - 1864, PIB-ul a înregistrat o creștere, iar în ultimii doi ani ai domniei lui Cuza economia a înregistrat o scădere (vezi tabelul din imagine). Motivele intrării în prima recesiune economică din primii ani ai statului modern sunt cele două reforme și impactul lor asupra principalului motor economic - agricultura.

   Avem, de asemenea, date privind schimburile comerciale ale Principatelor Unite și finanțele publice ale tânărului stat. Trebuie spus că, în timpul domniei lui Cuza, leul era o monedă de cont. Abia în 1867 se adoptă leul ca monedă oficială. În economie circulau mai multe monede străine, iar acestea erau echivalate în finanțele publice cu leul fictiv sau leul monedă de cont.
   Între 1859 și 1866, exporturile Principatelor Unite au crescut de la 78,5 milioane de lei la 116,5 milioane lei (+48%). Principalul partener la exporturi era Imperiul Otoman. 
   Pe partea de importuri, principalul partener era Austria. În 1859, Principatele Unite importau mărfuri în valoare de 38 milioane lei, iar în 1866, importurile se ridicau la valoarea de 71 milioane lei (vezi tabelul din imagine).
   În primul an de la înființare a noului stat, bugetul statului a fost pe plus, cheltuielile fiind mai mici decât veniturile. În anul abdicării lui Cuza, bugetul era pe deficit, iar deficitul alimenta datoria publică, anuitatea acesteia (ratele anuale) crescând de peste 6 ori între 1862 și 1866 (de la 1,78 mil. lei la 11,2 mil. lei - vezi tabelul din imagine).

   De ce reformele lui Cuza cu impact în agricultură au dus la o scădere de productivitate?

   Secularizarea averilor mănăstirești din 1863 și reforma agrară din anul următor au creat pentru câțiva ani un vid de management eficient al resurselor redistribuite. Tânărul stat, deși s-a văzut stăpân pe resurse importante odată cu legea secularizării, pentru câțiva ani a fost incapabil să le managerieze corespunzător și să le mențină la un nivel de productivitate asemănător cu nivelul anterior secularizării. Totuși, în ciuda recesiunii economice, bugetul de stat, pe partea de venituri a crescut semnificativ, de la 35,7 milioane lei în 1862, la aproape 61 milioane lei în 1864.

   Reforma agrară din 1864 a bulversat și mai mult economia. Deși reforma e văzută ca fiind un pas înainte în privința modernizării României prin desființarea relațiilor de tip feudal, aplicarea ei a creat mari nemulțumiri sociale în următoarele decenii. 
   Marea problemă a țărănimii împroprietărite a reprezentat-o faptul că aceasta a fost lipsită de o parte din pământul pe care îl folosea, devenind proprietară doar pe o parte din pământul pe care îl putea lucra. Din start, capacitatea de muncă a țărănimii era redusă la ceea ce avea în proprietate, mai ales dacă ținem cont de desființarea obligațiilor de tip feudal (clacă, dijmă, etc.). 
   Mai mult, pământul cu care erau împroprietăriți țăranii era arabil, iar în deceniile ce au urmat, o mare parte din revoltele acestei pături au avut ca revendicări redistribuirea pădurilor și pășunilor pentru a putea întreține animale. Reforma agrară a avut implicații negative asupra productivității agrare mult timp după aplicarea ei.

   Trebuie spus că, reforma agrară a lui Cuza, privită ca un pas înainte spre emanciparea lumii rurale, a constituit un real obstacol în calea urbanizării și, implicit, a dezvoltării economice într-un ritm mai accelerat. Pe aceeași linie se înscrie reforma agrară din perioada interbelică. Spargerea marilor proprietăți în mici proprietăți n-a dus la un spor de productivitate în lumea rurală. Nici măcar o creștere semnificativă a prosperității în lumea rurală n-a fost vizibilă după reformele agrare. Țăranii au fost legați de lumea rurală prin împroprietărirea lor, iar fenomenul de migrație către orașe a fost mult mai diminuat decât în alte state.