Avem deja peste două săptămâni de când Iohannis a decretat stare de urgență și ne-a închis în case ca să ne protejeze de coronavirus, asta după ce anterior ne aburise că măsurile restrictive precedente erau ca să nu ajungem în situația Italiei, iar anterior acestor abureli ne bătea la cap cu anticipatele, asigurându-ne că virusul e un fel de gripă, iar anticipatele sunt salvarea noastră de ciuma roșie.
Adevărul e că n-am ajuns în situația Italiei și deja sistemul nostru medical, declarat înaintea situației de urgență ca fiind apt să facă față pandemiei, e praf și pulbere. Cadre medicale îmbolnăvite sau aflate în izolare, cadre medicale care-și dau demisia, fie de frică, fie pentru că n-au de niciunele, cadre medicale care realizează că nicio șpagă nu merită în situația de față, cadre medicale chiar incompetente, incapabile să respecte recomandarea de distanțare fizică atunci când stau la coadă să se testeze de coronavirus, ce mai, un haos total patronat de un păcălici ca Vela echipat în geacă de Maverick din Top Gun, doar că a lui e cu burtă.
Peste tot acest haos ce nu mai poate fi ținut oarecum sub capac de amenințarea cu legislația anti-fake news mai vine și idioțelul de Cîțu și ne promite că nu se are încă în vedere tăierea salariilor bugetarilor. E ca și cum un idiot urcat într-un avion ar țipa cât îl țin bojocii că în avionul respectiv nu e o bombă și apoi ar avea pretenția ca restul pasagerilor să stea liniștiți. Ca tacâmul să fie cât mai complet, știrea că nu se are în vedere tăierea salariilor bugetarilor e preluată și discutată de divizia de presă a serviciilor, iar comentariile trolișolilor de serviciu sprijină din plin tăierea salariilor medicilor, profesorilor, armatei, poliției, și a celor din administrația publică, adică a bugetarilor, tocmai acum când purceaua dă să moară în coteț.
Acum vreo două săptămâni spuneam că ne paște o criză mai mare decât cea de acum un deceniu (vezi aici și aici). Unii entuziaști și azi ne spun că economia o va lua din loc imediat după ce criza se va încheia. Când va fi aceasta? Dacă e să ne luăm după epidemiologi, probabil peste câteva luni, la anul, sau niciodată, pentru că nimeni nu are cu adevărat un plan. Nimeni nu știe sigur dacă epidemia se va diminua pe parcursul sezonului cald, dacă nu cumva va reveni puternic la toamnă sau va reveni adusă de un turist după redeschiderea granițelor. Ni se spune să stăm în case ca să reducem presiunea de pe spitalele aglomerate. Pentru cât timp trebuie să reducem această presiune? Mor oameni în spitale de covid-19, iar în curând vor muri oameni în case de foame. Mai grav e faptul că în această perioadă mor oameni nu de covid, ci de faptul că n-au acces la serviciile de sănătate, iar viitorul pentru bolnavii cronici de alte boli se arată sumbru.
De la începutul pandemiei și până în prezent, dacă e să ne luăm după statistici, în lume au murit peste 47 de mii de persoane, adică mai puțin de o treime decât mor zilnic în mod normal. Da, dacă nu știați, în lume mor anual peste 58 milioane de oameni, ceea ce face ca media zilnică să fie aproape de 160 de mii. Oare câți oameni vor muri anul acesta de foame sau de lipsa accesului la serviciile medicale dacă continuăm să ne iluzionăm că soluția rezolvării pandemiei e să stăm în case până la sfârșitul lumii? Cum o să arate sfârșitul lumii? Probabil, ultimii oameni vor muri de plictiseală când va veni Vela în geacă Top Gun cu burtă să le citească ca la clasa I ultimele măsuri gândite doar de el.
Stam in casa ca sa nu mai consumam benzinaaaaa.....
RăspundețiȘtergereStatul acasa are si efecte benefice: nu se mai consuma benzina, deci scade pretul petrolului, deci baga in faliment exportatorii de petrol, care prin petrol credeau ca controleaza lumea civilizata: Arabia Saudita, Iran, Rusia si prietenii lor mai mici.
RăspundețiȘtergereLa fel, mediul inconjurator e mai putin poluat cu gaze de esapament.
Nu o sa dureze la infinit statul acasa, dupa ce se va termina, multi vor regreta ca s-au dus acele vremuri cand stateau acasa si aveau mai putine griji si mai mult timp liber.
Starea de urgenta poate fi benefica pentru ca politia are o sansa sa ii mai potoleasca pe infractori. Statul are o sansa sa controleze mai bine economia si astfel sa o integreze mai mult cu UE. Probabil in perioada urmatoare se vor putea implementa mai bine anumite masuri necesare integrarii tarii in UE.