Cum a rasolit INS-ul al doilea recensământ la rând

   Sfârșitul anului trecut ne-a aratat că, în materie de scos cifre din burtă, INS-ul nostru e lider autoritar între celelalte institute de statistică ce furnizează date Eurostatului.

Pentru că da, dacă nu știați, institutul nostru de statistică furnizează date Eurostatului, iar statisticile prezentate pompos de multți habarniști ca fiind ale Eurostat sunt de fapt date agregate de la nivelul tuturor institutelor de statistică din UE și din afara spațiului comunitar, dacă vorbim de institute ce colaborează cu Eurostatul, precum cele din Turcia, Moldova, Muntenegru, Elveția, Norvegia, etc. 

   Teoretic INS-ul nostru ar trebui să fie o instituție serioasă, ce lucrează de mai bine de 15 ani după metodologia Eurostat, iar un recensământ al populației și locuințelor n-ar fi trebuit să ridice atâtea probleme, chiar dacă a fost realizat după doi ani de pandemie. Practic, trăind pe meleaguri mioritice, în INS, ca în mai toate instituțiile de stat, s-au făcut angajări de mai bine de un deceniu numai pe pile, așa că nu-i de mirare că asistăm la al doilea recensământ cu rezultate grav viciate de incompetența celor din această instituție. Da, al doilea recensământ, pentru că și în 2011 INS-ul a scos din burtă peste un milion de persoane, după ce la numărătoarea oficială au ieșit cu un milion mai puțin decât se așteptau. 

   În 2011, rezultatele provizorii ale recensământului (accesează datele aici) au dat o populație recenzată efectiv de 19,04 milioane. Dat fiind faptul că cifra era semnificativ mai mică decât populația stabilă/rezidentă din statisticile oficiale, INS-ul s-a apucat să adauge populație din „alte surse”, cele mai importante fiind Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și administrațiile locale. După ce a adunat din statisticile mai mult sau mai puțin actualizate, rezultatul final al recensământului din 2011 a dat un număr de 20,12 milioane de persoane, deci cu un milion și ceva mai mult decât la numărătoarea efectivă. Astfel, nicio cifră de la numărătoarea efectivă nu a mai corespuns cu cea de la rezultatele finale, unui județ precum Iași, ce avea la numărătoarea efectivă 723 mii de locuitori, i s-au adăugat din „alte surse” încă aproape 50 de mii de locuitori. Ce mai, un ghiveci marca INS. S-a făcut ceva scandal, dar s-a uitat repede.

   Anul trecut, după mai multe runde de prelungiri ale recensământului, populația recenzată a fost de 18,15 milioane, conform comunicatului INS (accesează aici), bineînțeles semnificativ mai mică decât populația rezidentă dată de același INS. Comunicatul de la finalul anului a arătat că INS-ul, la fel ca în 2011, a mai scos din căciulă aproape un milion de români, culeși din „alte surse” statistice. 19,05 milioane de persoane e cifra dată de INS ca fiind rezultat provizoriu (accesează aici datele). Data trecută, în dreptul datelor provizorii era trecut ce s-a recenzat efectiv. Acum au trecut ce s-a recenzat plus ce au mai scos ei din „alte surse”. Meserie, te halesc! Și acum, județul Iași a primit în plus între recenzare și adăugirea din „alte surse” tot 50 de mii de persoane (710 mii la încheierea recensământului și 760 mii în comunicatul de de la finalul anului vezi aici și aici), semn că în „alte surse” cifra e constantă indiferent câte decenii trec între recensăminte. Bineînțeles că date precum etnia sau limba maternă au fost și acum și în 2011 puternic distorsionate de apelarea la „alte surse”, pentru că statisticile primăriilor și evidenței peroanelor sunt deficitare în această privință. 

   De ce nu-i ies recensămintele INS-ului? Pe lângă lipsa crasă de profesionalism, principala cauză e faptul că se pleacă la drum cu o demonstrație rotundă de genul Gheorghiță spune că Pâmântul e pătrat, deci demonstrația că Pământul e pătrat e faptul că Gheorghiță afirmă acest lucru. INS-ul nostru pleacă la recensământ cu ideea că rezultatele trebuie să se potrivească cu ceea ce calculează bianual din „alte surse” ca find populație rezidentă (în trecut calcula populația stabilă, dar din 2014 s-a renunțat la acest indicator). Deci, dacă calculul populației rezidente dă un număr, atunci și recensământul trebuie să dea un număr apropiat. Dacă recensământul dă un număr semnificativ mai mic, nu se admite că e o problemă cu calculul populației rezidente, ci se apelează la celebrele „alte surse”, ca la final cifrele să fie apropiate. 

  E clar că și recensământul are mari deficiențe de organizare, dar suntem la al doilea recensământ în care poza populației recenzate e mai mică cu un milion decât ceea ce cred INS-ul, autoritățile locale și evidența populației că s-ar afla în România în materie de cuantum al populației pe parcursul a unui an. E clar că cineva minte, iar autoritățile locale sunt suspectul principal pentru că bugetele locale depind în mare măsură de numărul populației rezidente. Așa se face că multe date transmise la centru ca fiind populație rezidentă reprezintă de fapt, populația după domiciliu. INS-ul folosește aceste surse viciate și calculează an de an greșit populația rezidentă, iar când face un recensământ urmărește ca cifrele să fie cât mai apropiate. Dovada clară că cifrele sunt viciate e faptul că, deși suntem la mai mult de un deceniu distanță de la penultimul recensământ, populația adăugată din alte surse față de ceea ce s-a recenzat efectiv e aproape la fel.