De la o vreme se ițesc, ici - colo, idei venite din vremurile când zapcii deveneau haiduci din mustrări de conștiință, cu diferența că, în prezentul mocirlei bugetare, zapciii rămân tot zapcii, dar cu apucături haiducești. În imaginea alăturată nu e o gospodină, deși coafura ne-ar induce în eroare, nu, el chiar e premierul. Așa zice lumea, așa crede el, așa repet eu după cei ce cred sau zic așa. Ce cred eu, un gândac ce dă în bine-intenționatul de pe fotoliul cu picioarele scurtate ca să i se potrivească lui Boc? Pe cine interesează? Dacă nu îndeplinești numărul magic de peste cinci sute de mii, ești un fascist, deci nu contezi, sau, mă rog, așa ne zice tata-socru. Totuși, cred că doamna Andrea Schaechter, (reprezentantul FMI) ce vine pe-aici cum veneau în orașe navetiștii pe tren, atunci când aveam navetiști sau trenuri, e cea care stă pe fotoliul scurtat de picioare și lăsat așa anume ca să i se potrivească. Ponta nu prea stă pe el că face cârcei. El, atunci când nu râgâie măriri de cote unice, strănută măriri de accize. Cât? Nici el nu știe. Cât o vrea fotoliul cu picioare scurte.
Se afișează postările cu eticheta Andrea Schaechter. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Andrea Schaechter. Afișați toate postările
miercuri, 6 noiembrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)