Ce salarii să le dăm ca să nu mai fure?

  Primari, prefecți, președinți de consilii județene, miniștri, secretari de stat, parlamentari, procurori, judecători - ăsta e tabloul la care lucrează de ani de zile DNA-ul, desăvârșind o lucrare mai talmeș-balmeș decât Guernica lui Picasso.

Legea nesimțirii perfect inelastice la carburanți

   Trei ciori negre, așa arată tiparul apărut pe harta cotațiilor petrolului la time-frame-ul de o lună. Ce semnifică acest tipar? Semnifică o continuare a trendului de scădere pe piața ținută sub papuc de OPEC. De ce scade petrolul?

Toamna deconspiraților

   Mă deconstip, scuze, deconspir! Nu mai suport! Sunt juma` locotenent-colonel, juma`ziarist și zece la sută duhovnic, că vorba americanului motivat -You must give 110%! În timpul liber, mai sunt ceva procente de limbă aspră, sau moale, după cum o cer interesele.

KAPITALISM - Ce s-a ales din rețeta noastră secretă

   La patru ani de la lansarea documentarului KAPITALISM - Rețeta noastră secretă, ingredientele din rețetă par a fi condamnate la ani cu executare și trecere întru neființă. Devoalarea unui adevăr știut de toată lumea, și anume, că unii după revoluție s-au făcut stăpâni pe tot ceea ce până atunci era avut comun, e un blestem asemeni celui atașat mormântului lui Tutankamon.

Trei, Doamne, numai trei!

   A doua zi după ce un guvern e investit în România începe operațiunea aruncatului de pe banchetă a pasagerului din dreapta premierului. Fundul celui aflat la volanul bugetului se expandează brusc și simte cum proximitatea aliatului de până ieri atentează la bunăstarea sa și a clicii de partid aferente.

Mărinimia Petrom se numără-n bănuți, la propriu

   Veniturile medii lunare ale unui salariat anul trecut erau de 1090 lei, cheltuielile aceluiași salariat fiind de 967 de lei. Salariatului nostru din statistică  îi rămâneau 123 de lei lunar în medie, iar tot anul trecut, Georgică, să-i zicem, a avut un profit de 1476 lei.

Am avut dreptate!

   „La Finanțe, călcatul pe picioare, sportul preferat în coalițiile de guvernare, face din urmărirea și execuția unui buget o provocare de neatins an de an. Cei doi miniștri au demonstrat că Ialomițianu era  un „geniu” pe care nu l-am apreciat suficient. Măcar el n-o sfeclea în halul acesta când era șef la colectare Blejnar?!.

Primiți cu Zambaccianul?

   Când Krikor Zambaccian a donat colecțiile sale de artă statului a cărei orientare către realismul socialist devenise evidentă în 1947, nu se gândea că numele îi va fi legat peste timp de un blocușor de prost gust și de o babă cu ciorapii încăpători cât pentru o avere de câteva milioane de coco.

Pass the salt, please!

   Au trecut vremurile când sarea era folosită ca monedă de schimb. Romanii, în antichitate, primeau solda în sare, cuvântul salariu provenind de pe urma acestui tip de remunerație. În evul mediu, pe plaiurile autohtone, voievozii aveau exclusivitate asupra zăcămintelor de halit (denumirea geologică a sării geme). Zăcămintele actuale ale României sunt estimate  la 7 mld. tone de către ANRM și la 40 de mld. tone de către Salrom, singura companie ce exploatează sare în România, încă aflată în proprietatea statului.

Buzunarul gol naște haiducie

   De la o vreme se ițesc, ici - colo, idei venite din vremurile când zapcii deveneau haiduci din mustrări de conștiință, cu diferența că, în prezentul mocirlei bugetare, zapciii rămân tot zapcii, dar cu apucături haiducești. În imaginea alăturată nu e o gospodină, deși coafura ne-ar induce în eroare, nu, el chiar e premierul. Așa zice lumea, așa crede el, așa repet eu după cei ce cred sau zic așa. Ce cred eu, un gândac ce dă în bine-intenționatul de pe fotoliul cu picioarele scurtate ca să i se potrivească lui Boc? Pe cine interesează? Dacă nu îndeplinești numărul magic de peste cinci sute de mii, ești un fascist, deci nu contezi, sau, mă rog, așa ne zice tata-socru. Totuși, cred că doamna Andrea Schaechter, (reprezentantul FMI) ce vine pe-aici cum veneau în orașe navetiștii pe tren, atunci când aveam navetiști sau trenuri, e cea care stă pe fotoliul scurtat de picioare și lăsat așa anume ca să i se potrivească. Ponta nu prea stă pe el că face cârcei. El, atunci când nu râgâie măriri de cote unice, strănută măriri de accize. Cât? Nici el nu știe. Cât o vrea fotoliul cu picioare scurte.

Țară tristă, popor vesel

    Veselia cu care participă majoritatea la victoria unei minorități oferă imaginea inversă a puricelui urcat pe elefant, căruia îi și zice: „Maamă, ce mai tropăim!” e prezentă din cele mai vechi timpuri. La noi,  elefantul se urcă pe purice după ce acesta a făcut toată treaba, îl strivește și, mai apoi, îl întreabă cu tupeu: „A, ce, erai și tu pe-aici?”. 

   Când Mackensen a ocupat Bucureștiul în primul război mondial, iar administrația s-a refugiat la Iași, la biroul mareșalului era coadă de politruci rămași în capitala ocupată. Tot aceeași oportuniști și-au arogat cele mai mari merite după Unire. Continuând pe linia veseliei triste, de care până și Conu Caragiale s-a săturat, și-a făcut bagajele, și-a luat-o spre țara seriozității - Germania, oportuniștii de serviciu s-au urcat în trenul activiștilor odată cu venirea comuniștilor. După `47, în România, mai toți erau comuniști ce fuseseră în ilegalitate între războaie, capitaliștii, câteva mii la număr, înfundau pușcăriile. La revoluție, între 16 și 21 decembrie, doar câteva mii erau împotriva lui Ceaușeșcu, după, a fost nevoie de câteva tipografii să tipărească certificate de revoluționari. În `97 votanții lui Constantinescu păreau c-au fost mai mulți decât în duminica orbului. Același lucru și în 2004, în 2012 la protestele din Piață, nu și acum. Acum oportuniștii stau pe margine să vadă cine cade primul, noi, cei cu Piața, sau ei, cei cu banii.