Dă, Ponta, cu pulanu-n mine, că te-am votat!

   În momentele în care nu e ocupat să facă pe purtătorul de cuvânt și interese pentru RMGC și Chevron, să caute ce taxe să mai mărească sau să inventeze, soțul Dacianei își arată mușchii la niște amărâți din satul Pungești și la cei din Piața Universității. Așa le arătă el cine-i șeful și ce pățesc cei ce nu-s de-acord cu tata-socru și cu Măria Sa. Nu contează că a promis marea cu sarea înainte de a-și pune dosul pe scaunul de prim-ministru. Nu contează că-n ultimul timp România a devenit laborator de seismologie, de parcă am asista la o nouă orogeneză alpină, de data asta mai la est de Carpați. Nu contează că nesăbuința și amorul de conturi babane peste mări pot face din România lada de gunoi a planetei.

Visul de a călări un picamer

   Ce visează copii să devină când ajung la vârsta Moș Crăciunului în devenire din imaginea alăturată? Răspunsurile nu oferă prea multe alternative, plecând de la doctoriță, învățătoare, și continuând cu actriță, Antonia sau cântăreață. În cazul băiețeilor, polițistul poate fi un punct de plecare, super-eroul și fotbalistul sunt urmarea firească și, mai nou, am auzit de gunoier. De ce gunoier? Pentru că băiețeii sunt fascinați de mașinile ce ridică gunoiul în ciuda mirosului emanat. În sectorul 5 nu există asemenea vise, transportul gunoiului făcându-se cu tractorul. E bun și Vanghelie la ceva, la distrus vise și nu doar ale copiilor.  Ca părinte trebuie să te treacă un fior la auzul carierei visate de feciorul pe care-l vedeai politician, bancher, fotbalist, orice ocupație ce te-ar posta pe tine pe poziția a te recomanda ca tatăl sau mama lui X, întocmai ca tata lui Cristi Borcea. 
    Nu l-a întrebat nimeni pe Naumovici Bogdan ce vrea să se facă când o ajunge la ... maturitate, că mare era de mic, sau dacă l-a întrebat, n-a înțeles nimic, acesta vorbind cu gura plină de ciocolată Pitic, cu perspectiva de a deveni mai neîncăpătoare din cauza Piticului aflat în drum spre ea. Odată cu kilogramele în plus față de amici, și-a dat seama că legătura sa cu fotbalul se va rezuma la gumele Cincin. Între copilul durduliu și Ăla de respira greu din spotul ce l-a statuat în postura de Sergiu Nicolaescu al reclamelor, unde el concepe, regizează, joacă, și-și dă premii, nici el nu știe ce vise de carieră a mai avut. Știe în schimb ce vise are de-acum înainte și ce vise au alți copii ce n-au nici gura plină, nici ciocolată Pitic la îndemână.

În weekend reapare frunza

   Pe islazul Suukkurisikko din Kittila laponă, nu cea de lângă București, acolo se vedea ajuns Victoraș, asemenea lui Nils Holgersson, tot pe calea aerului, nu călare pe Martin, gânsacul din poveste, ci pe-un fotoliu de la business class, plătit de cei ce vor să facă la Roșia ceea ce-au făcut unii de teapa lor în locurile de vărat ale gâștelor lapone, adică un iad. Ponta n-ajuns acolo, probabil i-a șoptit cineva că nu-i bine pentru sănătatea sa și că nici cel mai tare cameraman nu poate lua cadre fără să se vadă dezastrul de la fața locului. Așa că s-a dat de trei ori cu capul de ușa de la baie, neputând să se dea de trei ori peste cap ca-n povești, face și el ce poate, se adaptează, deci, după ce a caftit ușa WC-ului cu capul, s-a transformat în translator de finlandeză.

Toamna frunzele cad

   Alergiile de toamnă, spre deosebire de cele de primăvară, au  o cauzalitate preponderent bazată pe vegetație forestieră. Dacă în primăvară polenul și praful sunt principalii alergeni ce cauzează disconfort unora și reacții violente altora, cei drept mai puțini la număr, toamna, în schimb, mucegaiul și putreziciunea sunt suspecții de serviciu pentru alergicii la frunze. În Flori de mucigai Arghezi spunea ceva de scrijelit pe tencuială, de unul singur, fără de ajutor de la leu, vultur sau taur, de-o unghie îngerească ce n-a mai crescut, de evocarea evangheliștilor și, la final, de durerea mâinii drepte ce-l obligă să scrie sau să scrijelească cu mâna stângă. Dacă îi cădea această poezie la bacalaureat d-lui aciuat la palatul Victoria ce poartă falnic salopeta RMGC, sigur acest personaj cu obrazul gros cât ceafa colegului Nicușor de la Constanța ne făcea creierii muci cu o serie de citate de prin cărțile d-nei Badea pe care și le aroga drept creație proprie cu aceeași nonșalanță cu care și-a arogat opera altora la momentul „creării” tezei de doctorat.

Cu minerii la dentist

   -Acum, că am intrat în mină cât dracu` stăm? Știe cineva?

-Stăm cât or fi nevoie, că doară nu stăm degeaba.

-No, io, dară zâc, că de nu ne dă banii cum or zâs, îi bai.

-Las că ț-or da banii, că-s de cuvânt.

-No, mesaj de la nevastă-mea, citire, i-auzâți: „La Tv or început să deie despre voi. Despre cei din piață, no, nimic.”

-Tu ai semnal aici, că eu n-am?

Când Roșia nu mai e Roșia

   Au trecut două săptămâni de la începutul protestelor și tot atât de când am înțeles că banul îi face pe „câinii de pază ai democrației” să se comporte ca niște javre ordinare. România celor ce-au înțeles că dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să bați cu petul în asfalt pân-o auzi și socrul lui Ponta să-i transmită ginerelui, că de Daciana nu vrea să asculte, nu că i-ar fi zis aceasta ceva, devine pe zi ce trece tot mai îndepărtată de cei aleși acum un an, cu peste 65%, pentru a fi altfel decât cei de dinainte.

Ai 100% șanse să fii mușcat de maidanezi dacă trăiești în București timp de un secol

   Când l-am pierdut pe Rex, cățelul meu, cu care am crescut timp de 11 ani, am crezut că dacă o să am ocazia să-l prind pe măgarul care mi l-a otrăvit, sigur voi pune viața unui animal mai presus de cea a unui alt animal cu înfățișare umană.