Soros - rechinul din acvariu?

   16 septembrie 1992, cunoscută ca vinerea neagră pentru lira sterlină, a fost ziua care l-a așezat pe George Soros în mentalul colectiv drept un rechin ce îți poate face varză economia. Adevărul e că, în acea zi, Banca Angliei n-a fost îngenunchiată, ci doar a primit un sucker punch.

Câți Gheorghe, Ioni și băieți cu ochi albaștri sunt în acționariatul Gabriel Resources ?

   Beny Steinmetz, Beny Steinmetz în sus, Beny Steinmetz în jos, el e personajul de fiecare dată invocat în afacerea Roșia Montană. Conform celor mai recente date privind acționariatul Gabriel Resources, din iulie 2013, acționarii principali dețineau 74% din acțiunile acesteia. Restul de 26% era deținut de  alți acționari cu portofolii mai reduse, ale căror nume nu sunt făcute publice.

Cât timp va mai fi listată pe bursă Gabriel Resources?

   După trei ani de apreciere continuă a prețului unciei de aur, lumea și-a dat seama că nu mănâncă aur, și, dacă nu vorbim de un război urmat de o depreciere valutară accelerată, refugierea pe aur e o tezaurizare demnă de corsarii secolelor XVII - XVIII, nu de timpurile prezente. Așa că, mințile luminate ce ne-au băgat în beleaua numită recesiune, de unii, plata oalelor sparte de cei deștepți cu banii celor mulți, de alții, s-au gândit că aurul e supraevaluat și c-ar fi bine s-o ia la vale. Și-a luat-o, după o variație în ecartul 1550 - 1800 USD per uncie, timp de doi ani. Prețul actual de tranzacționare a metalului variază în jurul valorii de 1300 USD, cu perspectivă de scădere dacă se ține cont doar de analiza tehnică.

Sunt votul ce-ți refuză urna

   La patru ani mă-ndeși în urnă, după o lună în care ți-ai pus cenușă-n cap, dacă ai ros la ciolan. Dacă n-ai fost la ciolan și ți-ai ros unghiile în opoziție, ai o lună în care-mi desenezi norișori roz printre care alergăm fericiți, împiedicându-ne, din când în când, de-un mușuroi de bani. Sunt votul votacului cuprins în sondajele inepte ce mă clasifică de dreapta, sau stânga, sau absent, sau cum le cășunează celor ce-ți vor fi consilieri, dacă îți ies pasențele. Băgat în urnă sau nu, tu vei face la fel ca predecesorii, ba mai rău, dac-ai stat pe tușă prea mult timp, după părerea ta, prea puțin, după a mea.

Sacoșa plină: la dus - pentru Licurici, la-ntors - pentru el

Continuarea jurnalului:

   Ziua 3

   Azi m-am întâlnit cu Biden. M-am antrenat cam două luni pentru discurs. Mori de ciudă, Traiane? Când colo, ce să vezi! Biden e un nesimțit, se uita la ceas de la prima strângere de mână. Degeaba am început eu cu istoria primilor coloniști, că la al doilea val de coloniști, un an mai târziu în istorie și un minut în discurs, m-a întrerupt și mi-a zis că cei de la Chevron i-au transmis că n-am plătit factura la „masă”. I-am răspuns c-o s-o plătesc și-am vrut să continui. Biden ieșea pe ușă, deja. Din prag mi-a zis să respect justiția și despre treaba cu vizele ... încă nu. M-am scărpinat în cap, m-am uitat la Corlățean, idiotul își repeta în gând discursul pe care n-o să-l mai rostească nicăieri, poate într-o carte viitoare, fără bibliografie. Nervos, m-am întors la hotel.

Pelerinaj la Marele Licurici

   Ziua 1

      Am decolat de pe Otopeni. În urmă rămâne o țară, scuze, o marfă, căreia mă duc să-i caut cumpărător în SUA ale Americii, scuze din nou, Statele Unite la Suei, oricum, America. Îi am cu mine pe Badea, Gâdea și Ursu, care doarme. Aaa, îl mai am și pe Corlțean și pe ... oricum, niște, da, de prin guvern. Corlățean stă pe laptop să mai găsească o idee „originală” de-a sa și s-o plagieze. Am râs de el, i-am dat una-n cap cu mingea de baschet că mă enervează, dă-l dracului că nici să plagieze nu știe. Păi, cum să te-autocopiezi ?! când e așa de multe almanahe, cum ar zice un frate mason din partid de la mine.
   Badea. Badea e crăcănat pe două scaune arătându-i lui Ursu cum faci șpagatul la Business Class. Ursu doarme, Badea continuă să-i arate.
   Gâdea. Gâdea e cu o oglindă în mână, se uită în ea rotindu-și încet capul, la fiecare 10 grade țuguie buzele după ce le-a umezit în prealabil. Grețos! 
   Aterizăm. S-a trezit Ursu și dă din cap aprobator la ce i-a zis Badea. Badea e anchilozat după atâtea ore de șpagat. Corlățean e fericit c-a mai găsit o frază ce n-a copiat-o încă. Gâdea și-a spart oglinda, acum are și ochii umezi. Eu trag un pârț. Nimeni nu zice nimic. Mai trag unul. Nimic. Ce mișto e să fii șef!

Ciomagul cu dungă roșie

   Victoraș, dacă te-ai dus la Unchiul Sam, de ce n-ai rămas acolo, c-am auzit că se plătește bine-n minerit sau în montarea de sonde? Oricum, nu-i târziu nici acum să te întorci și să rămâii acolo. Gândește-te, ți-ai lua bani mai mulți decât iei acum pentru funcția de a ne stresa zilnic cu prostiile tale! Ia-i și pe Daciana, tata-socru? Și, ne fă un serviciu - stai acolo până te-om chema noi înapoi! Aici, nouă o să ne fie bine, mai avem de așteptat până să scăpăm de bunică-ta Iliovici, nu prea mult că n-o să trăiască cât pietrele, iar de restul celor mai mărunți se va ocupa evoluționismul. Pe Măzăre, îl știi, ăla de-ți izbește ușa-n nas când are el chef și când nu-i în Madagascar sau Rio, îl facem colet cu amicul său Nicușor și-l expediem în Antananarivo să țină companie lemurienilor.

Dă, Ponta, cu pulanu-n mine, că te-am votat!

   În momentele în care nu e ocupat să facă pe purtătorul de cuvânt și interese pentru RMGC și Chevron, să caute ce taxe să mai mărească sau să inventeze, soțul Dacianei își arată mușchii la niște amărâți din satul Pungești și la cei din Piața Universității. Așa le arătă el cine-i șeful și ce pățesc cei ce nu-s de-acord cu tata-socru și cu Măria Sa. Nu contează că a promis marea cu sarea înainte de a-și pune dosul pe scaunul de prim-ministru. Nu contează că-n ultimul timp România a devenit laborator de seismologie, de parcă am asista la o nouă orogeneză alpină, de data asta mai la est de Carpați. Nu contează că nesăbuința și amorul de conturi babane peste mări pot face din România lada de gunoi a planetei.

Dacă v-ați plictisit, plecați acasă!

   Lacrimile unui copil ce vrea ceva neapărat înduioșează părintele atât cât îl susțin buzunarele. Dacă atentatul la buzunar e de natură să facă ravagii, copilul poate să plângă, să bată din picioare, să-ți violeze timpanele cât o vrea, că oricum n-are șansă să obțină ce dorește. Cu cât abstinența părintelui de la îndeplinirea dorințelor manifestate de sonorul dat la maxim cu scutece sau proaspăt eliberat de sub robia lor este mai îndelungată, cu atât șansele de plictisire infantilă și găsirea unei alte ocupații cresc.

Roșia ca un puzzle

 Câteva imagini cu protestul meu:

Idiot de profesie

Visul de a călări un picamer

   Ce visează copii să devină când ajung la vârsta Moș Crăciunului în devenire din imaginea alăturată? Răspunsurile nu oferă prea multe alternative, plecând de la doctoriță, învățătoare, și continuând cu actriță, Antonia sau cântăreață. În cazul băiețeilor, polițistul poate fi un punct de plecare, super-eroul și fotbalistul sunt urmarea firească și, mai nou, am auzit de gunoier. De ce gunoier? Pentru că băiețeii sunt fascinați de mașinile ce ridică gunoiul în ciuda mirosului emanat. În sectorul 5 nu există asemenea vise, transportul gunoiului făcându-se cu tractorul. E bun și Vanghelie la ceva, la distrus vise și nu doar ale copiilor.  Ca părinte trebuie să te treacă un fior la auzul carierei visate de feciorul pe care-l vedeai politician, bancher, fotbalist, orice ocupație ce te-ar posta pe tine pe poziția a te recomanda ca tatăl sau mama lui X, întocmai ca tata lui Cristi Borcea. 
    Nu l-a întrebat nimeni pe Naumovici Bogdan ce vrea să se facă când o ajunge la ... maturitate, că mare era de mic, sau dacă l-a întrebat, n-a înțeles nimic, acesta vorbind cu gura plină de ciocolată Pitic, cu perspectiva de a deveni mai neîncăpătoare din cauza Piticului aflat în drum spre ea. Odată cu kilogramele în plus față de amici, și-a dat seama că legătura sa cu fotbalul se va rezuma la gumele Cincin. Între copilul durduliu și Ăla de respira greu din spotul ce l-a statuat în postura de Sergiu Nicolaescu al reclamelor, unde el concepe, regizează, joacă, și-și dă premii, nici el nu știe ce vise de carieră a mai avut. Știe în schimb ce vise are de-acum înainte și ce vise au alți copii ce n-au nici gura plină, nici ciocolată Pitic la îndemână.

Lasă-mă să protestez!

   Un păduche ieșit în frunte, ori e un păduche idiot, fără simț de autoconservare, ori e înțeles cu organismul parazitat și n-o să i se-ntâmple nimic. Odată cu manifestările, au ieșit în frunte păduchii. Unii se văd liderii celor ce nu vor lideri, alții se cațără de pe poziția de O.N.G.-ist pe valul de nemulțumire, nu pentru a se face cunoscut ci, pentru a servi politicul - amantul cu care a păcătuit de prea multe ori. Există și o a treia categorie de paraziți ai mișcării din Piață, aceștia sunt fripturiștii politici. Pentru o ciozvârtă de electorat sunt în stare să facă contorsionism, să-și pupe propriul dos, să se ducă în gura lupului ca să-l pupe lupul în aceeași parte cu bocancii de pe inventarul RMGC, iar la final să pozeze la televiziuni în idioți ce nu se dezmint în nicio situație și de la care te aștepți la orice, numai la lucruri înțelepte nu.

Țară tristă, popor vesel

    Veselia cu care participă majoritatea la victoria unei minorități oferă imaginea inversă a puricelui urcat pe elefant, căruia îi și zice: „Maamă, ce mai tropăim!” e prezentă din cele mai vechi timpuri. La noi,  elefantul se urcă pe purice după ce acesta a făcut toată treaba, îl strivește și, mai apoi, îl întreabă cu tupeu: „A, ce, erai și tu pe-aici?”. 

   Când Mackensen a ocupat Bucureștiul în primul război mondial, iar administrația s-a refugiat la Iași, la biroul mareșalului era coadă de politruci rămași în capitala ocupată. Tot aceeași oportuniști și-au arogat cele mai mari merite după Unire. Continuând pe linia veseliei triste, de care până și Conu Caragiale s-a săturat, și-a făcut bagajele, și-a luat-o spre țara seriozității - Germania, oportuniștii de serviciu s-au urcat în trenul activiștilor odată cu venirea comuniștilor. După `47, în România, mai toți erau comuniști ce fuseseră în ilegalitate între războaie, capitaliștii, câteva mii la număr, înfundau pușcăriile. La revoluție, între 16 și 21 decembrie, doar câteva mii erau împotriva lui Ceaușeșcu, după, a fost nevoie de câteva tipografii să tipărească certificate de revoluționari. În `97 votanții lui Constantinescu păreau c-au fost mai mulți decât în duminica orbului. Același lucru și în 2004, în 2012 la protestele din Piață, nu și acum. Acum oportuniștii stau pe margine să vadă cine cade primul, noi, cei cu Piața, sau ei, cei cu banii. 

România la tarabă

   La piața Obor, la tarabele adăpostite de construcția generalisimului edil de la sectorul 2, găsești rar pe cineva care să fi muncit pentru ceea ce vinde. Ici, colo, printre precupețele cu manichiura la zi, zărești câte o bătrână cu mâinile crăpate de muncă, aducându-ți aminte de bunica sau mătușa de la țară. Bănuțul pe care-l plătești acelei bătrâne e contribuția ta la bunul simț.

Soros, te-aștept să vii cu banii !

   De vreo lună de zile, de cum fac ochi, mă îndrept înfrigurat spre PC cu digi-pass-ul în mână să-mi verific contul. Între deschiderea calculatorului, tastarea parolei, tastarea parolei din nou, că-s idiot și pe prima am greșit-o, gândurile-mi zburdă spre prosperități cauzate de grămezi de verzișori, atât de mulți încât se strică aparatele de numărat ale băncii la care am contul. Cum de unde mormanul de blagoslovenii cu Franklini? Eii, de unde crezi? De la Soroș, normal. Păi de ce scriu eu de-o lună? Crezi că degeaba fac asta? Aflu-n fiecare seară cum îmi bagă bani grămadă în cont rechinul piețelor financiare. Deocamdată, nu-mi știe codul IBAN, dar nu cred că se încurcă-n detalii de astea. La ce resurse are și după cum ne zice, seară de seară, nenea Gâdea și ciudații ceilalți de la B1, cred că nu numai că-mi știe sigur IBAN-ul, dar mă și monitorizează să nu care cumva să trădez cauza înainte de a-mi lua stipendia.

De-acum mă uit la TV City

      M-am săturat să mă uit la maimuțe pleoștite cu creier de caras, tupeu cât Casa Poporului și buze asortate cu dosul patronului! Personajul alăturat, atunci când își ia liber de la asortarea la care am făcut referire, ne face albie de porci pe noi cei ce-am îndrăznit să tulburăm liniștea „doctorilor” unul la guvern și celălalt demisionat din parlament pentru a-și mai prelungi șederea departe de domiciliul actual a lui Becali. Doctorul, demisionat din parlament pentru a nu știu câta oară, își asmute hienele spre toți cei ce îndrăznesc să-l deranjeze pe Periscop Finlandezul, îl știți, ăla ce acum o săptămână ne traducea din finlandeză cum zburdă fericiți renii lui Moș Crăciun pe haldele de steril din Laponia.

În weekend reapare frunza

   Pe islazul Suukkurisikko din Kittila laponă, nu cea de lângă București, acolo se vedea ajuns Victoraș, asemenea lui Nils Holgersson, tot pe calea aerului, nu călare pe Martin, gânsacul din poveste, ci pe-un fotoliu de la business class, plătit de cei ce vor să facă la Roșia ceea ce-au făcut unii de teapa lor în locurile de vărat ale gâștelor lapone, adică un iad. Ponta n-ajuns acolo, probabil i-a șoptit cineva că nu-i bine pentru sănătatea sa și că nici cel mai tare cameraman nu poate lua cadre fără să se vadă dezastrul de la fața locului. Așa că s-a dat de trei ori cu capul de ușa de la baie, neputând să se dea de trei ori peste cap ca-n povești, face și el ce poate, se adaptează, deci, după ce a caftit ușa WC-ului cu capul, s-a transformat în translator de finlandeză.

Toamna frunzele cad

   Alergiile de toamnă, spre deosebire de cele de primăvară, au  o cauzalitate preponderent bazată pe vegetație forestieră. Dacă în primăvară polenul și praful sunt principalii alergeni ce cauzează disconfort unora și reacții violente altora, cei drept mai puțini la număr, toamna, în schimb, mucegaiul și putreziciunea sunt suspecții de serviciu pentru alergicii la frunze. În Flori de mucigai Arghezi spunea ceva de scrijelit pe tencuială, de unul singur, fără de ajutor de la leu, vultur sau taur, de-o unghie îngerească ce n-a mai crescut, de evocarea evangheliștilor și, la final, de durerea mâinii drepte ce-l obligă să scrie sau să scrijelească cu mâna stângă. Dacă îi cădea această poezie la bacalaureat d-lui aciuat la palatul Victoria ce poartă falnic salopeta RMGC, sigur acest personaj cu obrazul gros cât ceafa colegului Nicușor de la Constanța ne făcea creierii muci cu o serie de citate de prin cărțile d-nei Badea pe care și le aroga drept creație proprie cu aceeași nonșalanță cu care și-a arogat opera altora la momentul „creării” tezei de doctorat.

Cu minerii la dentist

   -Acum, că am intrat în mină cât dracu` stăm? Știe cineva?

-Stăm cât or fi nevoie, că doară nu stăm degeaba.

-No, io, dară zâc, că de nu ne dă banii cum or zâs, îi bai.

-Las că ț-or da banii, că-s de cuvânt.

-No, mesaj de la nevastă-mea, citire, i-auzâți: „La Tv or început să deie despre voi. Despre cei din piață, no, nimic.”

-Tu ai semnal aici, că eu n-am?

Când Roșia nu mai e Roșia

   Au trecut două săptămâni de la începutul protestelor și tot atât de când am înțeles că banul îi face pe „câinii de pază ai democrației” să se comporte ca niște javre ordinare. România celor ce-au înțeles că dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să bați cu petul în asfalt pân-o auzi și socrul lui Ponta să-i transmită ginerelui, că de Daciana nu vrea să asculte, nu că i-ar fi zis aceasta ceva, devine pe zi ce trece tot mai îndepărtată de cei aleși acum un an, cu peste 65%, pentru a fi altfel decât cei de dinainte.