Top 10 cele mai mari țepe date de guvernele din 2000 încoace

   România este țara unde țeapa își are rostul ei, indiferent dacă ești sau nu vinovat de ceva. Din 1990 încoace, diversele guverne s-au organizat pe principiul țepelor - cu cât mai mare, cu atât mai bănoasă pentru ei și dureroasă pentru restul. De țepele anilor `90 m-am ocupat în trecut, acum încerc să fac o ierarhie a celor de după 2000.

Țară tristă, popor vesel

    Veselia cu care participă majoritatea la victoria unei minorități oferă imaginea inversă a puricelui urcat pe elefant, căruia îi și zice: „Maamă, ce mai tropăim!” e prezentă din cele mai vechi timpuri. La noi,  elefantul se urcă pe purice după ce acesta a făcut toată treaba, îl strivește și, mai apoi, îl întreabă cu tupeu: „A, ce, erai și tu pe-aici?”. 

   Când Mackensen a ocupat Bucureștiul în primul război mondial, iar administrația s-a refugiat la Iași, la biroul mareșalului era coadă de politruci rămași în capitala ocupată. Tot aceeași oportuniști și-au arogat cele mai mari merite după Unire. Continuând pe linia veseliei triste, de care până și Conu Caragiale s-a săturat, și-a făcut bagajele, și-a luat-o spre țara seriozității - Germania, oportuniștii de serviciu s-au urcat în trenul activiștilor odată cu venirea comuniștilor. După `47, în România, mai toți erau comuniști ce fuseseră în ilegalitate între războaie, capitaliștii, câteva mii la număr, înfundau pușcăriile. La revoluție, între 16 și 21 decembrie, doar câteva mii erau împotriva lui Ceaușeșcu, după, a fost nevoie de câteva tipografii să tipărească certificate de revoluționari. În `97 votanții lui Constantinescu păreau c-au fost mai mulți decât în duminica orbului. Același lucru și în 2004, în 2012 la protestele din Piață, nu și acum. Acum oportuniștii stau pe margine să vadă cine cade primul, noi, cei cu Piața, sau ei, cei cu banii.