Social Icons

Se afișează postările cu eticheta reducerea TVA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reducerea TVA. Afișați toate postările

marți, 28 februarie 2017

Semne bune anul bugetar nu are, mai ales după execuția bugetului din prima lună a anului

Execuția la buget din ianuarie e un dezastru
   Acum o săptămână și jumătate intuiam că dl Ionuț Mișa, secretarul de stat de la Ministerul Finanțelor, se raporta la un plan asumat al colectării pentru că încearca să cosmetizeze o colectare slabă la buget în luna ianuarie față de aceeași lună din anul anterior (vezi aici). 

marți, 3 mai 2016

Cât s-au scumpit carburanții de la începutul anului și cât s-au ieftinit față de anul trecut în statele UE

Cât s-au scumpit carburanții de la începutul anului și cât s-au ieftinit față de anul trecut în statele UE
   România se află pe locul 3 în privința iefinirii litrului de benzină și pe locul 6 la ieftinirea motorinei între statele membre UE, în perioada 27 aprilie 2015 - 25 aprilie anul curent, conform datelor furnizate de Directoratul General pentru Energie, aflat în subordinea Comisiei Europene.

marți, 29 martie 2016

Dormi liniștit, ANAF-ul doarme și el, doar că în papucii statului!

Dormi liniștit, ANAF-ul doarme și el, doar că în papucii statului!
   +7,8 % venituri în plus față de 2014, venituri bugetare cu 0,5  puncte procentuale avans în PIB față de anul 2014, + 12% TVA mai mult, + 13% impozit pe profit mai mult decât în același 2014 - cam așa sună „Raportul de performanță” al ANAF-ului pe anul trecut, prezentat astăzi de șeful instituției, Dragoș Doroș, în prezența premierului.

luni, 14 decembrie 2015

miercuri, 3 iunie 2015

Cât de pregătiți suntem dacă Europa intră iar în recesiune?

Guvernul nu-și face nici car, nici sanie, nici măcar griji despre ce va să vină
   Suntem la fel de pregătiți acum ca și la precedenta criză, adică deloc. N-avem infrastructură, mulțumită lui Șova și Rus, n-avem parte de investiții  străine, guvernamentale, de orice fel, avem un grad de îndatorare de trei ori mai mare decât în 2008 și de 1,7 ori mai mare decât în 2009 (39,8% din PIB în feb. 2015, 13,2% din PIB în 2008, 23,2% din PIB în 2009), iar creșterea economică anuală e de trei ori mai mică decât în 2008 (2,8% în 2014 faţă de 8,5% în 2008).

luni, 1 iunie 2015

Ce retaileri „au redus prețurile”, după ce le-au mărit anterior

Ce retaileri „au redus prețurile”, după ce le-au mărit anterior
 Profi este rețeaua de magazine ce a scumpit prețurile la alimente imediat după ce s-a anunțat decizia de reducere a TVA-ului. În dimineața aceasta, la primele două televiziuni după rating (Pro TV și Antena1), rețeaua ne arăta cum a redus prețurile încă de azi-noapte.

marți, 12 mai 2015

„Complimente” de la ospătari

Răspunsul chelnerilor la măsura fiscalizării bacșișului
    Cum treci pe bonul fiscal un bacșiș? Cum verifici că ospătarul nu trage țeapă bugetului? Cât te costă, ca stat, să fugărești ospătari? Ce impact are asupra bugetului taxarea bacșișurilor?

marți, 28 aprilie 2015

Guvernul stă pe un munte de bani și de incompetență

Drama de a avea bani și să nu știi ce să faci cu ei
   4,9 miliarde de lei reprezintă excedentul bugetului centralizat după primele trei luni ale anului. Veniturile la buget au crescut cu 12,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, asta însemnând un plus de 6,15 miliarde de lei (vezi imaginea). Toate aceste plusuri se lovesc de realitatea lui zero kilometri de autostradă utilizabili dați în folosință de la începutul anului.

duminică, 26 aprilie 2015

Un TVA mai mic pentru un obraz gros la raft

Legile economiei au plecat în vacanță
   Nu s-au terminat bine discuțiile depre oportunitatea scăderii TVA-ului la alimente, că la raft ni se dă posibilitatea să asistăm neputincioși la etalarea nesimțirii legilor economice românești. „Dă cu prețul în ei, că n-au de unde să cumpere din altă parte!” -  ăsta e dictonul după care se ghidează marii retaileri.

vineri, 24 aprilie 2015

Când nu ai cifre, vorbești din auzite

Argumentația economică nesusținută de cifre e ca o pictură în văzduh
   „Fără poezie, viața e pustiu” ne spunea Ștefan Mihăilescu Brăila în Secretul lui Bachus. Săptămâna acesta, la Realitatea TV, am asistat la o adaptare a replicii de câtre dl Sorin Minea. El  ne spunea, în calitate de președinte al Romalimenta, că poți discuta despre o industrie al cărei reprezentant ești fără să știi măcar două-trei cifre macro despre acea industrie.

miercuri, 8 aprilie 2015

Cât de greu e de scos un TVA din prețul final de la raft?

Economistul-șef al unei bănci nu știu să scoată un TVA!
    Este de așteptat ca producătorii și comercianții să fie tentați să beneficeze de pe urma acestei scăderi a TVA-ului, ceea ce înseamnă că scăderea prețurilor finale va fi probabil semnificativ mai scăzută de cei 15% sugerați pur matematic.” (Radu Crăciun - economist-șef al BCR, citat de Ziarul Financiar).

marți, 7 aprilie 2015

Stă să plouă cu chiftele de 9%

E reducerea TVA-ului la alimente o măsură sustenabilă?
   O vorbă înțeleaptă zice să-ți faci vara sanie și iarna car. Un campion al statului de drept, actualmente aprig contestatar al aceluiași stat, ne explica savant că iarna nu-i ca vara. La un deceniu după înțeleapta cugetare și-a făcut un topogan vara, pe care a împins economia, dându-i un brânci de 24% TVA, de la 19%, cât fusese înainte.

marți, 10 martie 2015

Scăderea TVA-ului în turism a dus la creșteri diferite la nivelul județelor

Scăderea TVA -ului în turism a dus la creșteri diferite la nivelul județelor
   Turismul e acea carte scoasă în față de strategii dezvoltării României, de fiecare dată, când se vrea a se face o analiză SWOT a potențialului economic insuficient exploatat. Până acum, o mare parte din vina pentru veniturile mici realizate de turismul autohton era pusă, de către patronatele din domeniu, pe seama fiscalității ridicate.

joi, 19 februarie 2015

Trei motive pentru care noul Cod Fiscal nu se va aplica

Un nou Cod Fiscal promițător ce, din păcate, nu se va aplica.
   El nu este Darius a lui Istaspe din Scrisoarea III. Nu, el este Darius Bogdan Vâlcov - actualul ministru de finanțe și soț al Laviniei Șandru - prezentatoare tv, ce nu știe că Scrisoarea III se citește Scrisoarea a III-a, și nu Scrisoarea trei. Cam la atât se limitează legătura dintre cei doi Darius.

luni, 22 septembrie 2014

Toamna deconspiraților

Toamna deconspiraților
   Mă deconstip, scuze, deconspir! Nu mai suport! Sunt juma` locotenent-colonel, juma`ziarist și zece la sută duhovnic, că vorba americanului motivat -You must give 110%! În timpul liber, mai sunt ceva procente de limbă aspră, sau moale, după cum o cer interesele.

miercuri, 27 august 2014

Reducerea CAS - o frecție la un picior de lemn

Reducerea CAS
   Ce va face Ionel, angajatorul mediu, de la 1 octombrie? Va face un plan de investiții, îl va angaja pe Gigel, proaspăt bacalaureat la sesiunea din august, va împărți surplusul de bani cu angajații, mărindu-le salariile, sau nimic din toate acestea? Nu, Ionel, votant de dreapta când dă pe la urne, va sta, va aștepta să vadă ce și cum va să vină după alegeri.

luni, 14 iulie 2014

Cum devine Dan Voiculescu un personaj digerabil

Dan Voiculescu la sfat cu angajații
    Zi de zi, microfoanele cu fătuci atașate îl înghesuie pe Dan, căpitan de plai la antene, cu întrebări care mai de care mai idioate. Uneori, Dan e nervos, se încruntă și se răstește, alteori e cooperant, vorbește rar, cu un limbaj de lemn spre iască, întocmai ca toți colegii de doctorat ai lui Mischie, pentru ca, la final, să ne amintească că și mâine e o zi și el tot sub control judiciar va fi.

luni, 10 martie 2014

Statul te vrea vegetarian

Demagogii cu TVA
   Vă plac carnea? Dacă da, nașpa`, că statului îi plac legumele și fructele. Tu, dacă te-ai născut cu canini și-ți place ceafa de porc, ești un nesimțit incapabil să te înalți în stratosfera simțurilor raw-vegane. Așa că, plătește!

miercuri, 23 octombrie 2013

„Ieftinirea pâinii”

Prețul pâinii după scăderea TVA
   Statistica poate transforma un cimitir într-o cârciumă și invers. La noi statistica face mai mult, estimează populații la recensăminte de pe foi scrise și depozitate, sau uneori baze de date informatizate, dacă există, de la Poliție, primării, direcții de sănătate. Toate aceste instituții au evidențe ale căror cifre nu concură, diferind cu mai mult de un milion, dar nimic din toate acestea nu pot opri un repetent al clasei, cum este INS-ul față de alte instituții similare din UE, să afle câți suntem. Asistăm la jocul de-a statisticianul idiot de prin anii 2000 și ceva, când geniile din conducere au hotărât ca doar intreprinderile cu minim 4 angajați să intre la calculul numărului de salariați la nivel de județe și țară. Dacă lucrezi la un chioșc și ești singurul angajat, nu exiști. Sigur că tu vei fi „estimat” prin deducție de cei ce n-au fost în stare să-l numere pe Gheorghiță când era acasă, dar au fost în stare să-l „deducă”. Oricum, alte cifre n-avem decât cele puse la dispoziție de socotitorii din almanahele miliției, așa că, defilăm cu ele și mulțumim din inimă „abaterilor medii standard încălțate cu papuci”.